Blogul proletarului de tranzitie

December 1, 2016

Tezele din Decembrie

Filed under: Idei personale — proletaru @ 3:04 pm

Au inceput sarbatorile. Zilele de 1 si 2 decembrie vor fi libere. Ele urmeaza sa fie recuperate de poporul roman, la alegere, in datile urmatoare: 24 decembrie, 31 decembrie, 1 ianuarie, 1 si 2 mai ori cu ocazia Pastelui ortodox. Si catolic. Si in fiecare weekend inceput de vinerea de la ora unu PM. Sau doispe.

Adevarul e ca la sarbatori nationale, nici ungurii nu stau rau. Au trei sau patru oficiale. Si cateva memorial-simbolice. Plus astea noi: ziua inaltarii gardului la granita cu Siria si ale ratificarii tratatului bilateral cu Rusia. Ca sa nu mai punem si momentul de reculegere de 24 de ore tinut la fiecare 4 iunie ale anului, invariabil.

*
Reduta memorialisticii din nordul Balcanilor: toate sarbatorile sunt niste prilejuri lacramoase de a-ti aminti de niste chestii paralele. Fabuloase, dar paralele. Ceva in genul: pe vremea asta, in ’88, stateam la coada. La paine, teoretic, dar nu neaparat. Erau minus sase grade. Si abia asteptam sa se termine coada ca sa ma instalez la urmatoarea, la ulei, ca sa pot ajunge acasa sa mai prind jumatate de ora de curent. Sau: eram in armata, la defilare, si mi-am pierdut bocancii. Sau, ma rog, mi i-au furat unii din mers. In orice caz, niste chestii proverbiale. Exceptia e ca trebuie sa fii in compania tot a unuia de prin Balcani ca sa te asiguri ca sint receptionate si adjudecate la adevarata lor valoare. Americanilor degeaba le povestesti. Nu-nteleg.

Le-am ilustrat catorva studenti un paradox dintr-una din scolile copilariei mele: profesorul de muzica avea palma mult mai grea decat profesorul de sport. Prin urmare, a gresi un “sol” era o situatie mult mai grava decat a taia curbele la alergarea in jurul terenului de sport. De fapt, capacitatea maestrului de muzica era incomparabila chiar cu a unor domni alminteri solizi, din corpul didactic: puteai sa uiti ecuatii, sa sari peste formule chimice, sa maninci, la o enumerare, un continent intreg. Era insa elementar, vital, sa intonezi cu gratie “Crai nou,” oricat erai de afon, pentru ca altminteri putea deveni foarte complicat sa mai mergi in linie dreapta.

N-au inteles studentii paradoxul, fiindca la final, m-au intrebat ce inseamna chestia aia, palma grea? Heavy hand, adica.

*
Anecdota filosofica. Un caine intra intr-un bar cu o figura amarata si ii cere barmanului o vodca. Ala, auzind patrupedul vorbitor, se balbaie, se agita, se da de ceasul mortii, numai de meserie nu-si vede. Cainele il admonesteaza placid: hai dom’ne, ca numai d-astea n-am eu chef acuma! Tocmai mi-am pierdut slujba, m-au dat afara. Barmanul isi revine cat de cat si, dupa ce toarna bautura, ii spune cainelui ca e providential. – Domnule, zice, te ajut eu, iti gasesc de lucru. Si chiar o sa fie ca lumea, pentru ca se intampla sa cunosc pe cineva de la circ. – La circ? zice cainele. Pai ce sa fac eu, dom’ne, la circ, daca eu sunt zugrav?

November 22, 2016

Teze (sapte)

Filed under: Idei personale — proletaru @ 3:54 pm

Klaus Iohannis, primul om care e probabil ca si-a plagiat autobiografia (sau, ma rog, a folosit un “ghostwriter” care sa puna in cuvinte oarecum vii o existenta oarecum nula), a fost cenzurat in China. Toate frazele despre comunism au fost excluse din traducere. O eroare, dupa parerea mea. Tot ce trebuiau sa faca chinezii era sa publice textul in ritmul in care vorbeste Iohannis, adica punand punct dupa fiecare cuvant. In felul ala o fraza de genul: “Si eu si colegii mei ii detestam pur si simplu pe comunisti” devenea mult mai putin primejdioasa. Ia imaginati-va: Si. Eu. Si. Colegii. Mei. Ii. Detestam. Pur. Si. Simplu. Pe. Comunisti. Ei? Ei.

*
In colegiile din Chicago au inceput sa se organizeze tot soiul de dezbateri privind viitorul sumbru care se prevede odata cu investirea lui Trump pe functie. Se folosesc tot mai des cuvinte de genul: dictatura, fascism, totalitarism. Ceea ce n-ar fi o problema, daca lumea ar avea proprietatea termenilor. Numai ca termenii respectivi ii depasesc pe majoritatea americanilor. Dar n-are a face, pentru ca si chestiile astea, vorba lui Marin Sorescu, “trebuiau sa poarte un nume.”

Il intreb pe unul din colegi, profesor, ca atare, care e in opinia lui cel mai rau lucru care se poate intampla odata cu debutul guvernarii Trump. Ma priveste serios si enunta, rar si raspicat, verdictul: Ne intoarcem in America anilor ’60: rasism, razboi si nesiguranta. – Pai, zic, credeam ca s-a depasit momentul rasismului, cit despre razboi, nu cred ca e suficient un singur ins ca sa-l declanseze. Unde mai pui ca nesiguranta a fost si pana acum. – Domnule, nu stii nimic. Rasismul nu e depasit. – Sa admitem. Pe de alta parte, daca nu e depasit, cum se face ca Obama a avut doua mandate? Adica toti rasistii l-au votat de doua ori? – Obama a fost un experiment. L-au promovat ca sa-l poata compromite. De-acum incolo n-are sa mai fie nici un presedinte negru in America. Si nici o femeie presedinte.

Raman aproape siderat de revelatiile respective. – Cine a tras, domnule, sforile astea? intreb. – The powers that be! (Cei de la varf!), spune tipul cu un aer misterios. – Am inteles. Dar atunci, pe cale de consecinta logica, de vreme ce “aia” au puterea sa faca toate astea, nu se exclude de la sine evolutia din anii ’60 si pana acum? Practic, n-avem cum sa ne intoarcem in anii ’60 fiindca n-am plecat niciodata de acolo! Inseamna ca toate fenomenele astea, democratie, egalitate, actiune afirmativa, corectitudine politica, Obama, au fost niste iluzii.

Tipul imi arunca o privire exasperata si face stanga-mprejur. L-am enervat. I-am pus la indoiala viziunea consolidata. Trebuia sa-mi tin gura, mai ales ca tot n-am reusit sa ma lamuresc: ne intoarcem sau nu ne intoarcem in anii ’60?

Macar sa stiu daca sa-mi iau niste kimono-uri d-alea inflorate si sa descarc integrala Jimi Hendrix.

November 9, 2016

Staz, ma, linistiti!

Filed under: Idei personale — proletaru @ 3:23 pm

Cateva mesaje alarmate din Romania (fie primite de subsemnatul pe Facebook, fie citite prin presa online), un milion, probabil, de chipuri inlacrimate in fotografiile reprezentandu-i pe electorii d-nei Clinton si autobuzele de dimineata pline de conversatii infrigurate sunt, practic, sinteza unei nopti electorale albe in care republicanul si-a adjudecat, cum se zice, victoria. Lumea e suprinsa, poate cei mai surprinsi fiind chiar sustinatorii candidatului in sine, fiindca pasul de-acum e nu numai neasteptat dar aproape revolutionar. Un tip fara calitati politice evidente, cu reactii imprevizibile, cu gafe semnificative la activ va pasi cu aplomb pragul Casei Albe.

Sincer, nu ma numar printre deprimatii zilei. In primul rand fiindca nu mai astept nimic de la politica (dovada ca nici nu m-am obosit sa ma inregistrez pentru a vota) si in al doilea rand pentru ca majoritatea revoltelor mele privind societatea americana s-au legat de politica execrabila practicata de fostul (de pe-acum) presedinte vizavi de job-urile din fieful lui electoral, Illinois, vizavi de asigurarile de sanatate si de situatia externa. Probabil ca destui au vazut lucrurile ca mine, dovada fiind ca Trump are suporteri de toate rasele si preocuparile, de-a lungul si de-a latul tarii.

Daca sunt curios in legatura cu ceva, e cat de departe vor merge disperatii zilei: vor emigra in Est (Vestul, precum prevestea odinioara Oswald Spengler, a disparut deja!), se vor sinucide, ca fanii de pe Maracana din 1950 sau vor lua strazile cu asalt. Cunoscandu-i, totusi, destul de bine pe americani, cred ca se vor refugia, ca si pana acum, in bautura si sport. Apogeul unei adevarate societati de consum e, pana la urma, in consumatie. Se vor aduna in baruri si vor discuta, interminabil, despre viitor. Despre trecut n-au cum. Extrapolandu-mi, nepermis, fireste, experienta academica de aici, pot afirma fara teama ca 90 la suta din americani nu cunosc istorie, nici macar pe aceea proprie, nici chiar pe aceea recenta. Prin urmare nu poate fi vorba despre discutii asupra trecutului.

In ce priveste viitorul, o sa fac o previziune chiar acuma, pe loc: cui i-a fost bine pana acum, ii va fi mai putin bine, iar cui i-a fost rau, ii va fi si mai rau. Si asta n-are chiar nici o legatura cu Trump ci doar cu o irepresibila logica existentiala: imbatranim, obosim, ne acrim, ne plafonam. Lumea va merge inainte iar noi vom sta locului. Si fiindca tot veni vorba de stat, cred ca singura diferenta pe care o poate face republicanul e sa se intereseze cum merg treburile acasa la el. Adica se ocupe ceva mai mult de astia dinauntrul tarii. Ca de cei din afara s-au ocupat, invariabil si pe socoteala celor dinauntru, ultimii 20 si ceva de presedinti.

Next Page »

Blog at WordPress.com.