Blogul proletarului de tranzitie

June 25, 2017

Argetoianu despre evolutia manifestatiilor politice romanesti

Filed under: Idei personale — proletaru @ 8:07 am

“…Cateva cuvinte despre intrunirea de la “Dacia,” din 17 mai, nu numai fiindca intr-insa a culminat efortul opozitiei, dar si fiindca a fost cea mai formidabila manifestare cetateneasca din cate s-au vazut in Bucuresti, de cand se face politica. Am asistat ca tanar de 17 ani la faimoasele intruniri organizate de Opozitia Unita din 1888, am luat parte activa la toate manifestarile “Actiunii Nationale” din 1914, 1915 si 1916; marturisesc insa ca niciodata n-am vazut asa ceva. A mai fost vechea sala “Dacia” plina de gemea, a mai fost lume neincaputa in sala pe afara, prin curte si prin piata, dar asa ceva nu s-a mai vazut. Pe langa sala, curtea era asa de ticsita incat oamenii se striveau unii pe altii, iar piata Sf. Anton era o mare de capete ce se revarsau in strada Carol, in strada Serban Voda si in ulitele invecinate. Oricat de sceptic ar fi fost cineva fata de acest fel de manifestari, nu putea sa nu fie impresionat.

Mai tarziu intrunirile de la “Dacia” au fost inlocuite prin mari manifestari de mase, taranime adusa de partide cu mare cheltuiala din judete. Aceasta moda noua a fost inaugurata de Averescu care a adus la “Arenele Romane” din Parcul Carol, 10.000 de oameni. National-taranistii si liberalii, dupa 1928, au sporit tarifele si au adus cate 100.000, care defilau ceasuri intregi pe soare si pe ploaie, obositi si plictisiti, cu pancarte si cu drapele. Cred, insa, ca cea mai reusita din aceste exhibitii a fost cea organizata de liberali in primavara anului 1930. Oamenii au fost incolonati la Sosea, au trecut prin tot orasul si s-au adunat in gradina Societatii de Tir, de langa Opler, unde s-au tinut discursurile, imprastiate prin megafoane.

Asemenea manifestari costau mult, n-aveau nici o importanta fiindca nu erau spontane nici sincere si nu impresionau pe nimeni. Cea dintai, a lui Averescu la “Arene” a impresionat totusi pe Regele Ferdinand; mi-a spus-o intr-o audienta, la cateva zile dupa ce avusese loc. M-am grabit sa-i spun: “Sire, ma angajez in fata Majestatii Voastre, nu numai sa aduc tot atatia, dar chiar pe aceiasi !” Regele a ras, si s-a dumirit.”

(Constantin Argetoianu, Memorii pentru cei de maine, Vol VII, Partea a sasea [1923-1926], p.174-175)

June 5, 2017

Elegie mundana

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:13 am

Să crești în ochii lumii, se învață:
Te-mbraci frumos, te duci la sindrofii,
Ciocnești pahare ca nicicând în viață
Pe-altar de-nchipuite prietenii.

Pretinzi c-admiri peisaje ce-altădată
Pe buze nu-ți nășteau nici un surâs,
Și râzi la glume proaste, dar în râs
N-ai să mai iei ușor ce-ai luat odată.

Înghiți și aberații, și prostie,
Gesturi pripite, judecăți la mie,
Idoli la kilogram și năbădăi.

Pricepi doar mai apoi, către sfârșit,
Că-n ochii lumii ai urcat cu-atât
Cu cât ai coborât în ochii tăi.

May 19, 2017

Opinii cu valabilitate prelungita, posibil intermitente

Filed under: Idei personale — proletaru @ 7:17 pm

Mai devreme, mi se confirma pierderea unui curs care urma sa fie tinut peste vara. Redistribuire. Redirectionare. Re-calcul.

In prima faza, raman calm. Cursul nu era, propriu-zis, al meu. Asa cum nu e al meu nici un curs, de cand lucrez unde lucrez. Uneori se intampla sa primesc cursuri, alteori nu. Totul se petrece aleatoriu, cu viteza si forta unui tsunami. Saptamani, ori poate luni de zile, lucrurile sunt linistite si difuze. E un stadiu inert, greu de suferit; dar, in contrabalans, exista si momentele de “boom,” in care poti deveni un om cheie pentru mai multe cursuri. Surprizele sunt mari, dar si deziluziile la fel.

In a doua faza, ceva mai tarziu, ma enervez totusi. Imi imaginez ca pentru curs a fost preferat, totusi, cineva care s-a nimerit prin preajma. Rationamentul e urmatorul: in faza asta, tarzie, toti titularii si-au luat deja cursurile. Cateva au ramas neocupate, si departamentele au inceput negocierile cu personalul suplimentar pentru ca respectivele cursuri sa fie ocupate. In aceste conditii, poti crede foarte bine ca in momentul in care esti intrebat daca preiei cursul si tu accepti, totul devine o formalitate. Daca ceva se schimba in acest interval e numai datorita factorului accidental. Altcineva apare pe traseu: cineva mai apropiat de departamentul respectiv, cineva mai in miezul lucrurilor decat esti tu, cineva – de ce nu? – mai frecventabil decat tine.

Momentele de iritare sunt si prilejul marilor intrebari. De fapt filosofia insasi e o combinatie de nerv – care vine intotdeauna cu o chestiune lipsita de raspuns – si calmul ulterior prin care se cauta raspunsuri posibile. In cazul de fata, odata ce raspunsul mi l-am putut sugera aproape instantaneu, calmul n-a mai revenit. Ca atare actul filosofic a ramas incomplet. In schimb, am inceput sa reflectez asupra unui act, sa-i spunem, istoric.

Venit in Statele Unite dintr-o parte a lumii unde cota istorica a universitatilor de prestigiu incepe de pe la 1700, ca absolvent al unei atari institutii, ajungi adesea la dileme. E aproape inevitabil sa nu te intrebi care e jocul de forte care face aici, pe plan local, ca odata ce pasesti pragul unei scoli cu 20-30 de ani vechime, istoria ta universitara sa nu insemne mai nimic. Esti la fel de proaspat si de nesemnificativ pe cat e, poate, un turist. Sau un student intr-un program de schimb interdiscipinar. Practic, ce suscita o asemenea viziune? Faptul ca esti strain? Putin probabil, societatea americana de azi e all-inclusive. Faptul ca vii dintr-o alta institutie de invatamant? Aproape imposibil, exista standarde stricte de egalizare a creditelor si a experientei. Faptul ca sunt prea multe programe existente? Cu neputinta; in tot trecutul tau ai vazut, citit si conspectat inca din liceu majoritatea materialelor care alcatuiesc programele academice privind publicul general. Ca atare, ce poate sa fie?

O sa va raspund simplu: e, pur si simplu, vorba de aplicarea locala a celebrului dicton (britanic, de pare) de om potrivit la locul potrivit. Nu vreau sa caut exemple de relatii, de pile, de nepotism. Ele au existat, dar cred, efectiv, ca astazi s-a ajuns dincolo de asta. Nu vreau sa vorbesc nici de logica, ea conteaza putin spre deloc in majoritatea deciziilor. O sa vorbesc despre un apogeu al tehnicitatii.

Statele Unite sunt o tara atat de practica incat au ajuns sa functioneze aproape numai in baza unui argument tehnic. Societatea e vazuta ca un ansamblu de piese; totul merge catre ansamblarea ideala a mecanismului. Intocmai unui mecanic, sistemul ia cheia, surubul si piulita care ii sunt la indemna si le fixeaza pe “board.” Alte piese, mai indepartate, desi functionale, desi potrivite, sunt desconsiderate. Toata mentalitatea e ca surubul de care ai nevoie, piulita necesara si ustensila de insurubat sa fie imediat tangibile atunci cand ai nevoie de ele. De regula, prima piesa gasita e si cea montata. Sigur ca auzind asta o sa va indoiti. Sigur ca o sa chestionati subiectivitatea celui in cauza, sigur ca o sa presupuneti ca lucrurile stau altfel, ca exista o masuratoare a candidatilor, o analiza, o ierarhie. Pentru ca nu se poate, pentru ca lumea a evoluat. Azi avem criterii, avem etica, avem o norma. Si eu va zic: nu exista, domnule! Nu avem, la 2300 de ani de la etica lui Aristotel, nici o norma. Nici o ierarhie, nici un concept al valorii. Avem doar termenii “imediat” si “pe termen lung.” Si nu-l folosim decat pe primul. Si nu privim dincolo de el. Nici nu ne intereseaza, nici nu ne ajuta.

In aceasta societate, concepte precum “traditie universitara,” “educatie clasica,” “experienta in munca” devin precare. Sunt si vor fi mereu vehiculate, dar vor avea mai putin continut decat o imagine pasagera in inconstientul lui Jung. Vor ramane mereu la stadiul de vorbe care umplu niste pagini. Vorbe care, statistic vorbind, vor aduce mai mult profit pe piata hartiei si a tipografiilor decat, vreodata, bani in buzunarul celor care le folosesc pentru a accede la diverse posturi.

Hope does not pay. Study does not pay. Experience does not pay. Premeditation does. Adica speranta, studiile si experienta nu aduc bani. Numai calculul la rece.

Next Page »

Blog at WordPress.com.