Blogul proletarului de tranzitie

September 29, 2016

Teze (Patru)

Filed under: Idei personale — proletaru @ 10:52 pm

“Infernul sunt ceilalti” zice Sartre in “Fara iesire,” si filosofia franceza se grabeste sa identifice pe marginea spuselor cheia filosofiei existentialiste, care se defineste asa si pe dincolo. Stati, domnule, ca poate nu tine de filosofie. O fi fost si omul asfixiat de prostia si mitocania din jur si-n loc sa zica “baga-mi-as…” a zis-o pe asta cu infernul. Elegant, nu ca mine mai devreme, cand alergam sa prind autobuzul si cand tot filosofie existentialista se cheama ca am facut. Doua-trei minute la rand, chiar.

Daca n-am conciziunea lui Sartre…

*
Sesiune de “consultanta” cu un student care are de scris un eseu pe tema educatiei. Se pleaca de la o afirmatie a primei doamne americane de prin 2013, ceva de genul: “pe tineretul din ziua de azi mai bine nu-l deranjati cu educatia!” Trebuie scris un eseu care sa respinga sau sa sustina afirmatia. Omul ma priveste aiurit, n-a scris mare lucru, e in cumpana. – Dupa mine, zic, e de respins. – De ce? – Pai fiindca generalizeaza aiurea, zic, n-or fi chiar toti tinerii inapti pentru invatatura. – Mie, zice, mi se pare ca femeia zice un lucru bun. – Pai cum asa? – Pai nu vezi ce scrie: pe tineretul din ziua de azi mai bine nu-l deranjati… – Da! – Cu educatia! – Da! – Pai nu pricepi? subliniaza omul. Adica sa nu fim deranjati, noi, tineretul, cand invatam. Ca sunt multi care vor sa ne deranjeze. Zgomot, petreceri, alte alea…

Jupan Dumitrache in SUA? Nu-mi vine sa cred. Si totusi, dupa ce ma conving ca vorbeste serios, il privesc altfel. Trasaturile nu sunt caragialiene, nici varsta nu corespunde, nici limba… Dar nici nu trebuie. Asta se intampla atunci cand lumea pro-gre-sea-za!

*
Sunt interpelat pe un mijloc de transport in legatura cu disputa televizata dintre Trump si madame Clinton, urmarita de vreo optzeci de milioane de spectatori. Cum mi s-a parut? – Domnule, zic, n-am urmarit. – Imposibil, a urmarit-o toata lumea! subliniaza insul hotarat, dupa care se apuca sa peroreze despre nu stiu ce minciuni si inadecvari politice.

Ma mut pe alt scaun. Si-mi aduc aminte de Cioran care se simtea “in afara lumii.” De cate ori nu i s-o fi zis si lui tocmai in fata chestia asta?

September 22, 2016

Teze (Trei)

Filed under: Idei personale — proletaru @ 10:47 pm

Un student, pe coridor, ma intreaba despre profesorul X. – L-ati mai vazut, mai tineti legatura cu el? Nu-i asa ca e un tip fabulos? – “Fabulos, ma gandesc, in a nu transmite nimic util la clasa.” In timpul asta ii spun insului ca da, l-am vazut si pastrez legatura cu el. – Il salut si va salut, adauga studentul dupa care pleaca in graba. Ridic din umeri si plec mai departe.

Pe drum, ma trazneste o iluminare: sigur ca e X e fabulos tocmai pentru ca nu transmite nimic. In fond, fiecare din noi ne chinuim sa modificam o structura initiala, relativ plata, care e intelegerea studentului despre lume. X, fata de altii, o lasa intacta. Nu calca pe iarba, nu arunca chistocuri. Curatenia intelectuala a studentilor lui e o cota, e o sfidare a tuturor astorlalti care stricam peisajul cu verbiajul nostru.

Fabulos de clar. La urma urmei asta e cuvantul.

*
Cutare ma felicita. Se pare ca, participand la orele pe care le-am tinut pana acuma, n-am reusit sa-l plictisesc cu nimic. – Minti, domnule, ii raspund cu aplomb. Imi amintesc cel putin doua cursuri care pe mine, unul, m-au plictisit de moarte. Realmente, daca nu eram obligat sa stau in dreptul tablei si sa vorbesc, as fi tulit-o pe usa afara!

Sunt sincer, si aproape ca il sperii cu explicatia. Imi surade cu bunavointa, dupa care pleaca. Sigur ma crede decerebrat.

Acuma n-o sa stau sa-i schimb parerea. Ca sa nu mai zic ca numai ce i-am schimbat-o!

*
Miting in Bucuresti. Cutare ministru a plecat intr-o seara cu suita de la birt si un ofiter din suita a murit, dand cu motocicleta intr-o groapa. Ofiterul era in exercitiul functiunii, dar functiunea in sine e problematica. Sau nu neaparat. Legea e vaga, imprejurarile si mai vagi. Se pune problema omorului din culpa pentru ministru.

Sincer, in afara de problema moralitatii indoielnice a individului si a obiceiului romanesc de a insoti tot soiul de demnitari cu diverse garzi pentru orice maruntis, nu mi se pare un caz penal. Tragedie da, dar nu caz penal. Daca ar fi asa, oricare ins angajat sa faca ceva, daca ar muri in exercitiul functiunii si-ar putea baga angajatorul in parnaie pentru simpla elaborare a fisei postului. Sau pentru pretentia ca angajatul sa-si faca meseria.

De fapt, daca ma gandesc bine, aici au si tinerii astia ceva dreptate. In Romania, unde munca e pe cale de disparitie, sa-ti ceara cineva sa-ti vezi de treaba ar putea fi foarte simplu un abuz.

September 14, 2016

Despre ura

Filed under: Idei personale — proletaru @ 6:49 pm

Daca e ceva mai personal si mai apropiat omului pe lumea asta, e lista dusmanilor. E lista oamenilor pe care i-ai vrea morti, terminati, scelerati, distrusi. E ceva ca un rit, ca o taina personala de care nu-ti vine sa te desparti cu usurinta. Cand si cand accepti ca unii novici sa patrunda in lumea asta a resentimentului, dar in rest tii usa inchisa. Iti protejezi antipatiile cu strictete.

Chestia cu lista respectiva e ca, in ea insasi, e ceva foarte relativ. Numai la modul ideal ai un dusman care nu te lasa sa dormi. In realitate, in functie de circumstante, ai niste oameni care iti pun probleme mai multe sau mai putine. Se pare ca e o simpla chestiune de hazard ca cineva sa devina dusmanul cuiva, cam tot la fel cum poate deveni prietenul altcuiva. Poti, de pilda, sa fii suparat al dracului de tare pe, stiu si eu, fratele nevesti-tii; luni de zile, ani de zile, o decada de viata, pana cand la un moment dat isi parcheaza unul Jeep-ul in aripa masinii tale. Da cu spatele ca boul, fara sa se uite, si te nimereste. Automat ti-ai reevaluat lista. Cumnatul ala parca nu mai e asa de ticalos, parca nu mai e asa de netrebnic. E din ce in ce mai tolerabil.

Mecanismul reevaluarii e simplu. Dupa accidentul ala stupid cu soferul dobitoc care automat a sarit in capul listei, tu mai ai de-a face si cu niste functionari de rahat care trebuie sa-ti faca si desfaca niste hartii pe undeva pe la politie, pe la asigurare, poate pe la parchet, daca vrei sa mergi sa te arunci in judecati… In fine. Vorba e ca lista se reorganizeaza.

Dintr-o data niste oameni pe care pana mai adineauri nici nu-i cunoscusesi au tendinta sa sara in fata. Sa se bage in fata, domnule, pe lista ta intima, pe piedestalul tau de umori personale. In timp ce astia, cunoscutii, dusmanii vechi, traditionali se duc inapoi la coada. Poate chiar si cad de pe lista. Numai ca atunci, vorba e, la ce mai serveste ura? Pentru ce sa antipatizezi pe oricine cu atata forta, daca nu ai nici un pic de devotament, nici o consecventa in sentimentul asta? Daca pana si-n aversiune esti relativ, daca nu ipocrit de-a binelea. La ce bun sa te mai si apuci de urat? Ca sa-l impingi, la un moment oarecare, pe unul afara de pe lista? Pe cel mai mare dusman al tau cinci luni de zile, zece luni, un an, cinci ani? Merita? Merita sa constati, cu umilinta de rigoare, ca toate taxonomiile viscerale nu au nici un fel de rezistenta in fata hazardului? Ca sentimentul asta, altminteri puternic, care te tinea functional, e totusi o iluzie? Ca ceea ce te tinea in priza e o simpla ierarhie arbitrara?

Nu mi se pare corect sa urasti fara vocatie. Fata de zeul urii nu mi se pare corect. Fata de persoana detetstata, iarasi. Si, in ultimul rand, e incorect fata de tine insuti. Care iti cultivi, cu pasiune, inca o iluzie personala. A cata?

Next Page »

Blog at WordPress.com.